Boss, stai jos că am o știre care te face să bei cafeaua cu lingura, nu cu gâtul! Industria chimică europeană e la pământ, frate, din cauza chinezilor care ne-au luat fața cu produsele lor ieftine. Și tu ce crezi? Bruxelles-ul se mișcă ca melcul, de parcă ar fi vorba de pensiile noastre, nu de o criză care ne lasă fără materii prime pentru baterii, mașini și chiar muniție.

Ascultă aici, că am aflat de la un băiat de-al meu care are o rudă la o fabrică din Belgia. La Tessenderlo, acolo unde se făcea săpun de prin 1892, acum se produce PVC, dar e vai de capul lor. Rudy Miller, un șef de la Vynova, a zis-o clar: „Întreaga industrie chimică sângerează. E o sinucidere industrială.” Și nu glumește, că au închis deja o fabrică în Olanda și mai au trei în restructurare. Au făcut plângere anti-dumping, dar nimic, frate, nu s-a mișcat nimic. Așa ne merge nouă, în Europa: ne plângem, dar nu facem nimic.

Și uite care e treaba, conform Cefic, am pierdut aproape 10% din capacitatea de producție și 20.000 de locuri de muncă în doar trei ani. Acum, 31% din ce consumăm vine din afară, față de 22% acum câțiva ani. China? Ei bine, 18% din importuri sunt de la ei, de două ori mai mult decât acum zece ani. Măi, să fie! Noi ne batem cu Bitcoin și cu TikTok-ul lui Brian, iar ei ne iau piața pe fast-forward.

Un economist, Edse Dantuma de la ING, zice că producția petrochimică a Chinei s-a dublat din 2010 până în 2024, în timp ce Europa a scăzut cu 14%. „Efectul e declinul industriei chimice europene”, a zis el. Și nu e de mirare, când prețul energiei la noi e de două ori mai mare ca în SUA sau China, plus că plătim și 75 de euro pe tonă de CO₂. Parcă ne-ar place să ne facem singuri rău, frate.

În februarie, s-au adunat la Anvers liderii europeni, inclusiv cancelarul german Merz și șefa Comisiei, Ursula von der Leyen. Premierul Belgiei, Bart De Wever, a zis că e „o criză existențială”. „Nu putem rămâne pasivi când China inundă piața noastră”, a spus el. Da, frate, vorbe frumoase, dar până la fapte... Șase până la douăsprezece luni durează o investigație anti-dumping, iar Rudy Miller zice că „e o eternitate”. „Până atunci am putea să nu mai existăm.” Așa-i, ca la noi: când se strică liftul în Berceni, aștepți o lună, dar măcar aia e o țeapă, nu o criză globală.

Concret, o fabrică din Tessenderlo consumă cât tot orașul Anvers. Sare, electricitate, hidrocarburi - totul e scump. Și uite așa, pierdem încet, încet, din toate. China a investit masiv în boom-ul imobiliar, iar acum surplusul îl vând la noi. BASF, o companie mare, are investiții masive în China și zice că supracapacitatea e globală. Dar eu zic că, dacă nu ne mișcăm, o să cumpărăm până și aerul de la chinezi.

Hai, că mă duc să-i zic Mioarei să nu mai cumpere detergent chinezesc de la Lidl, că poate prind și eu o fabrică pe lângă Berceni. Dar până atunci, rămânem cu vorba: industria chimică e sângele economiei, iar noi îl lăsăm să se scurgă. Ce să mai zic? Așa e când conduci o țară de pe canapea, frate!