Boss, ce să vezi! S-a stins din viață Sanda Țăranu, femeia care a fost vocea Televiziunii Române vreme de aproape 40 de ani. A murit vineri, 29 mai 2026, la 87 de ani, și m-a lăsat mască atunci când am auzit. Vestea a dat-o familia, care a scris un mesaj pe măsură: „Adevărata noblețe se vede în bunătatea cu care atingi sufletele oamenilor.” Eh, fraților, dacă nu e exact ea, atunci cine? Când eram eu mic și mă uitam la Telejurnal cu taică-miu, ea era acolo, vorbea clar, elegant, fără să tremure. Azi, la televizor, vezi numai puștoaice cu unghii roșii care nu știu să lege două cuvinte. Aia da, femeie!

S-a născut la București pe 6 ianuarie 1939 (sau 8, că unii zic așa, oricum, fix în timpul războiului). A terminat în 1963 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” - da, exact, Caragiale, că de-acolo știm noi cu toții ironia și hazul de necaz. În același an, intră la TVR și rămâne acolo până la pensie, în 1998. A făcut de toate: Telejurnalul, programe culturale, spectacole, evenimente mari. Pe vremea aia era un singur canal TV, frate! Nu ca acum, cu 500 de posturi și toate dau aceleași știri proaste. Era profesionalism curat, nu glumă.

După ce s-a lăsat de cameră, n-a stat degeaba. A colaborat cu TVR în continuare, a fost vocea „Teleenciclopediei” și a făcut o emisiune pentru seniori, „Un zâmbet pentru vârsta a treia”. Așa ceva, mă! Și mai era și traducătoare și redactor. Femeia asta nu știa să stea, era ca o mașină bine reglată, ca BMW-ul meu când nu se strică.

Acum, ascultă aici un detaliu care m-a frapat. După facultate, a refuzat repartiția la Teatrul Național din Craiova. Da, a refuzat! A ales să rămână la București cu soțul ei, Nicolae Țăranu, prim-solist la Opera de Operetă. Spunea ea: „Comisia a fost impresionată - cum adică să refuz repartiția? Nu se întâmplase niciodată așa ceva.” Bravo, frate! Așa se face, nu cum facem noi acum, care ne mutăm după bani. Ea a ales dragostea și profesia, nu o repartiție de doi bani. Și după ce a murit soțul, zicea că-l simte și-acum lângă ea. Aoleu, ce poveste!

În ultimii ani, trăia retrasă, între București și casa din Breaza, județul Sibiu. Da, Sibiu, nu Alba, că acolo e Cetatea Alba Carolina, dar Breaza e în Sibiu, se știe. A mai dat câteva interviuri rare, în care vorbea despre cenzura din comunism, despre cum a decăzut TVR-ul și despre dezbinarea din societate. Avea dreptate, mă! Uită-te la noi acum: ne certăm pe partide, ne dăm cu părerea pe Facebook și nu mai avem un liant, o voce care să ne unească.

Acum, cei care vor să-și ia rămas-bun: la Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe Capra din București. Programul e așa: depunerea pe 30 mai, de la 15:00; priveghiul pe 31 mai, la 12:00; înmormântarea pe 1 iunie, de la 11:00. Notați, băieți, că nu e de glumit.

Familia a zis că „astăzi nu ne luăm rămas-bun de la o stea care apune, pentru că steaua ei nu va apune niciodată.” Exact, așa e. A luminat generații întregi. Bravo lor, că au știut să transmită un mesaj ca lumea. Eu, unul, mă duc să caut pe YouTube înregistrări cu ea, să-mi aduc aminte de vremurile bune. Până una-alta, hai să beau o bere în cinstea ei la terasa lui Fane și să-l sun pe Mitică să vadă dacă mai ține minte cum vorbea ea la Telejurnal. Să ne fie de bine, vere!