Neaa, ține-te bine că vine una care te face să-ți verși cafeaua mai repede decât fuge Mioara după reduceri la Lidl! Adevărul a publicat o analiză de zici că-i scoasă din Caragiale: pun pariu că sistemul lui Putin crapă când pleacă ăla, fie că-i peste trei zile, trei luni sau trei ani. Pe bune, frate, rețelele sociale rusești sunt numai nemulțumiri: lumea se plânge de prețuri și de atacurile ucrainene care se tot înmulțesc pe teritoriul lor. Mie unul nu-mi vine să cred că mai ține mult.

Să vedem cum a început: Putin a venit la putere la începutul secolului, după Elțîn, și era văzut ca un salvator care promitea să răzbune prădarea bogățiilor naționale și să reafirme măreția rusă. Poporul l-a îndrăgit, da' le-a cam luat vreo zece ani să-și dea seama că au schimbat șase-șase: oligarhii lui Elțîn cu oligarhii lui Putin. Iar opoziția a devenit o boală mortală - cum zicea și soacră-mea, Veta, când se uita la știri: „ăștia, dacă nu le convine, te bagă la zdup”.

Prima fază s-a terminat când a început să reconstituie imperiul țarilor, nu URSS-ul: a anexat Crimeea, a pus mâna pe Donbas, a invadat Ucraina. La început, clasa de mijloc urbană a fost de acord, pentru că nu-și trimitea copiii pe front și toți credeau că „Ucraina și Crimeea sunt totuși ale noastre”. Exact ca la noi, când se zicea că Transilvania e a noastră și lumea cânta „Hora Unirii” - da' când a fost să plătească, s-a cam ascuns după deget.

Da' rezistența ucraineană i-a dat peste cap planurile. A doua fază a putinismului s-a spulberat, iar a treia nu mai există, pentru că Putin e prea bătrân să se reinventeze. E încăpățânat într-un eșec din care nu știe cum să iasă - ca și cum aș fi eu cu BMW-ul stricat și tot trag de el, deși știu că nu mai face față. Unii analiști spun că ar putea testa Europa în țările baltice, ca să se adâncească și mai mult în greșeală până când va fi prea târziu. Succesorii lui se vor împărți în tabere, fiecare căutând aliați și încercând să se rupă de eșecurile trecutului.

Articolul face o paralelă care m-a lăsat mască: Franța a avut nevoie de optzeci de ani de la cucerirea Bastiliei până la stabilizarea democrației, iar Rusia a parcurs doar zece ani mai puțin de la destalinizare până acum. Deci, drumul e lung, dar zice că e ireversibil. Cum zicea nea Gheorghe, vecinul de deasupra: „omul, cât trăiește, tot speră”. Lasă, că mă duc să-i zic Mioarei că poate se mai liniștesc prețurile la benzină după ce pleacă Putin - că de-asta simt eu criza la pompă acum, mă!